Centre chirurgicale

În Ungaria, intervenţia chirurgicală de bypass gastric şi procedurile de gastric sleeve sunt efectuate la Spitalul Judeţean din Veszprem. Dr. Mohos Elemer a practicat în Austria, la spitalul din Oberwart. Până în august 2013, domnul doctor a realizat 324 de operaţiuni de bypass gastric.

Dr. Mohos Elemér Ph.D

„ "Din anul 1989 lucrez la Spitalul Judeţean din Veszprém, la secţia de Chirurgie Toracică. Din anul 2007, am fost director medical al centrului de control al greutăţii din cadrul Oberwart Hospital, unde profilul principal chirurgical reprezintă laparoscopia avansată, inclusiv chirurgia metabolică. Aici anual sunt efectuate 80-100 laparoscopic Roux Y bypass gastric, cu controlul pacienţilor la trei luni. Începând cu 1 iulie 2012 sunt medic şef secţie la Spitalul Judeţean din Veszprém, la secţia de Chirorgie Generală şi de Chirurgie Vasculară. Până în august 2013 personal am efectuat peste 320 de astfel de intervenţii chirurgicale. Împreună cu cazurile din Austria, în prezent am acumulat experienţa de peste 650 de operaţii. Văzând rezultatele excelente din Austria, am fost primii în Ungaria, care am început efectuarea intervenţiilor de bypass gastric laparoscopic şi chirurgia laparoscopică sleeve, în cadrul Spitalului Judeţean din Veszprém, la secţia de Chirurgie Generală şi Chirurgie Vasculară, încă din anul 2010. Până în prezent în Ungaria am efectuat 220 de intervenţii de bypass gastric şi 25 resectio sleeve. Rezultatele sunt la fel de bune ca cele obţinute în Austria, atât cu privire la pierderea în greutate, cât şi la îmbunătăţirea calităţii de viată şi ameliorarea bolilor asociate obezităţii (diabet zaharat de tip 2, hipertensiune arterială, reflux, afecţiunile ale sistemului locomotor). Pe plan mondial anual sunt efectuate cca. 200.000 de intervenţii bypass gastric, şi din păcate conform statisticilor, obezitatea în rândul populaţiei maghiare este la fel de răspândită ca în ţările dezvoltate. Din acest motiv, cred că această intervenţie de Roux-Y bypass gastric, care în SUA se practică de peste 40 de ani, trebuie să aibă spaţiu şi în rândul intervenţiilor chirurgicale practicate în Ungaria. "”